O programa azi, alta maine ...

Fac parte dintr-o generatie de cobai. In clasa a patra am dat testare ca sa trec la gimnaziu intr-o clasa intensiva, apoi am trecut prin focurile unui examen de capacitate. Acum urmeaza simulari pentru bac, insa nimeni nu stie exact cum functioneaza sistemul.
Admiterea la liceu a fost o nebunie pe care m-am chinuit s-o uit. Pentru urmatoarea generatie s-a programat o noua revolutie. Au propus scoaterea examenului de capacitate, apoi reintroducerea. Au introdus sistemul de calificative, apoi s-au razgandit, apoi ... nici nu mai stiu.
Cand o prietena a mea a avut nevoie de cateva sfaturi pentru tezele de anul acesta ( ca au fost teze, nu examen :-j) mi-am dat seama ca nu mai stiam nimic. Sau, de fapt, eu stiam, doar ca in trei ani programa s-a schimbat in asa fel incat eram total straina.
Imi erau familiare numai emotiile, starea de neliniste si pocnitul nervos al creionului pe caietul de notite. Desi a trecut ceva timp, totul parea ca si cum s-ar fi intamplat cu o saptamana in urma. Au inceput sa imi vina in minte imagini cu fosta mea clasa, colegii, profesorii si am cazut in butoiul amintirilor.
M-as fi asteptat sa-mi amintesc cu drag de colegi, de orele de la care chiuleam ... Mi-am amintit toate astea, insa, mai mult, mi-am adus aminte de prima teza la romana, de tremuratul mainii si sentimentul de frica si admiratie pe care il aveam fata de profesoara mea. De serile in care dadeam cu capul de birou incercand sa pricep ceva la fizica. De scarba cu care intram in laboratorul de chimie (materie pe care acum o iubesc :D).
Acum, in ultimul an de liceu, nu inteleg sub nicio forma de ce trebuie sa avem atatea ore pe zi, de ce trebuie sa fim atat de stresati, de ce nu avem posibilitatea sa invatam doar materiile pe care vrem cu adevarat sa le invatam si nu inteleg de ce nu avem si noi ca in filme, ore de teatru :P.
Manualele mi se par greoaie, nestructurate, cu un balast de informatie reprezentand un instrument de tortura.
In generala, aveam o profesoara de istorie careia ii placea sa dea teste grila, iar raspunsurile le gaseam, de obicei, in notele de subsol sau la rubrica "Stiati ca ..." (parca asa era intr-unul dintre manuale).
Ma intrebam la ce ma vor ajuta toate astea, iar raspunsul venea sec " e bagajul de cunostinte generale". Cunostinte pe care eu le gaseam in lecturile preferate, in cartile din biblioteca tatei, informatii pe care le asimilam fara sa fie nevoie de lucrari, testari si ascultari in fata clasei.
Spunea cineva ca "cine vrea invata, iar cine nu, nu. Vorba lui Creanga, "daca ar fi sa iasa toti invatati (...) n-ar mai avea cine sa ne traga ciubotele"". Trist, dar adevarat.
Profesorii, insa, nu par sa gandeasca la fel. Unii incearca sa motiveze elevul, sa isi puna la munca abilitatile si cunostintele pentru a cuceri mintea tanara, pentru a o modela.
Altii, insa, par sa gaseasca o placere sadica in a tortura noile generatii cu elemente ale unui sistem invechit, ineficient, in care profesorul este stapan, iar elevul o jucarie.
Ca in orice alt domeniu e o problema de mentalitate. Se pleaca din start de la ideea ca noua generatie e dezastruoasa, replici de genul "tinerii din ziua de azi" si alte banalitati care nu fac decat sa perpetueze un dezinteres pentru elevi si dau profesorilor ocazia de a-si crea un sentiment de superioritate.
Pe langa problema de atitudine, intervine si pregatirea profesorilor. La un moment dat se vorbea despre evaluari psihologice periodice la care sa fie suspuse cadrele didactice. Si mare nevoie ar fi! Dincolo de competenta indoielnica a unora, comportamentul si tactica didactica sunt elemente care primesc mult prea putina atentie.
Profesorii care isi varsa frustrarile in sala de clasa, care considera ca pedepsele sunt un mod de a educa, care jignesc elevii nu sunt cazuri izolate. Dimpotriva, intr-un sistem de invatamant defectuos, asa cum este cel romanesc, neobisnuiti sunt acei profesori care reusesc sa-si cucereasca elevii, care ii tin in sala de clasa si care predau materia fara pixul rosu si vocea ridicata.
Am o prietena profesoara. Nu numai ca in fiecare zi incearca noi si noi metode pentru a-si motiva elevii, pentru a-i determina sa fie activi, dar organizeaza activitati extrascolare in care reuseste sa ii implice, le-a castigat respectul si in acelasi timp prietenia. Pe de alta parte, a castigat si antipatia profesorilor mai in varsta, care se simt depasiti, care nu reusesc sa inteleaga de ce copiii nu sunt la fel de activi si implicati si la orele lor.
Tot in generala am avut o profesoara care semana frica in urma ei. Nimeni nu respira, nimeni nu clipea la ora ei, nimeni nu reusea sa ia o nota mai mare de 7, desi toti invatam de frica.
Acest sistem nu a functionat niciodata si nici nu va functiona. Dezinteres, frustrari, mentalitati invechite si lipsa metodei pedagogice determina sute, poate mii de tineri sa dezvolte o reactie alergica la cuvantul "scoala". Nici temele stufoase, lucrarile de control, amenintarile de genul " te las corigent" sau "iti scad nota la purtare" nu ajuta cu nimic.
Cu atat mai mult cu cat schimbarea programei de la un an la altul, schimbarea metodologiei de bacalaureat destabilizeaza sistemult si creeaza confuzie in randul elevilor.
Sa fii in focurile bacalaureatului, sa inveti la cateva materii, sa stii ca viitorul tau poate depinde de acele note si sa afli ca se produc schimbari pe ultima suta de metri, nu e tocmai un vis.
Dar cum fiecare ministru, fiecare consilier are cate o idee, fiecare vrea sa realizeze ceva revolutionar, in fiecare an lucrurile se schimba, profesorii nu tin pasul, iar elevii sunt cei care sufera cel mai mult.